FIGHT CLUB KNOCKDOWN TIMISOARA

K-1: Începutul piramidei

 

Formula "piramidã", care trimite în sporturile de ring la ideea de turneu cu un învingãtor final dupã
mai multe serii de meciuri, este o bunã metaforã si pentru evolutia circuitului care i-a adus consacrarea
- K-1.
Circuit profesionist unde vedem azi numeroase KO-uri prin pumn la cap, K-1 s-a nãscut paradoxal din
evolutia karate knockdown, formula de karate full-contact unde exact boxul la cap nu este permis. La
originea knockdown stã marele curent reformator Kyokushinkai, care a revigorat meciurile de karate,
transformandu-le dintr-o luptã practic simulatã într-un sistem ultra-dur care însã avea reguli restrictive
si mai ales greu de acceptat de artisti martiali proveniti din afara sistemului. Rigid fatã tentativele de a-i
duce mai departe reforma, fondatorul Kyokushin, Masutatsu Oyama, a devenit, oarecum contra propriei
vointe, sursa aparitiei a numeroase scoli satelite. În 1982 unul din fostii discipoli, Kazuyoshi Ishii, face
primele încercãri de a internationaliza pe o bazã mai larg acceptatã ideea de sport de contact cu un
format care sã poatã asimila... orice alt sport de contact.
În acest timp, sportul de ring care permite lovituri de picior (kickboxing) se confrunta cu o recesiune
datoritã numeroaselor organizatii cu politici concurente, ceea ce a dus inevitabil la esuarea tentativelor
de a deveni un sport cu recunoastere universalã, cu atât mai mult cu cât, de dragul de a se deosebi,
federatiile care aveau acoperire internationalã perseverau în a schimba la nesfârsit seturile de reguli,
creând nu mai putin de 5 discipline de ring si evident o confuzie totalã pânã si în rândul sportivilor.
Rege al ringului prin duritatea maximã, Muay Thai (boxul thailandez) avea o altã problemã - tara de origine
este sãracã si, desi sportul are o traditie extraordinarã, posibilitãtile si interesul de a internationaliza
disciplina au rãmas chiar si azi relativ scãzute. În plus, Muay Thai este foarte bine cristalizat prin evolutie
lungã, si accesul sportivilor din alte discipline fãrã a avea antrenament foarte specific e practic imposibil.
Încât era dificil sã fie atrasi altceva decât fanii si practicantii... "deja convinsi"...
Ishii, un om de afaceri abil pe lângã pasiunea pentru sport, a avut un început timid ca reguli dar curajos
ca viziune politicã. El a creat un stil propriu, Seidokaikan, unind apoi organizatii de karate mai "neortodoxe"
în jurul unui circuit bazat încã pe knockdown dar transparent fatã de practicantii organizatiilor neafiliate
direct la el, a primi în competitiile unei federaþii practicanti afiliati la altele fiind încã, în termenii mentalitãtii
acelor ani (1982) o adevãratã "erezie".
"Erezia" însã a avut succes, Seidokai, desi era încã aproape identic cu knockdown, unind numerosi
practicanþi de karate fullcontact, sãtui sã se mai supunã la restrictii doctrinare ale sefilor de federatii, în
fond provenite din interese personale. Turneul "All-Japan" organizat de Ishii a fost difuzat de la început
de televiziunea localã din Osaka, un succes neasteptat. Dupã încã un succes în 1983, cu o provocare
"Karate vs. Kung Fu", Ishii oficializeazã o primã organizatie nationalã si în 1985 Seidokaikan îsi deschide
un prim birou în SUA.
Urmeazã o etapã de "gestatie" pentru a impune organizatia în Japonia. În 1992 Ishii trece la ideea de
a sustine un turneu dedicat greilor, unde însã erau folosite mãnusi de box si era permisã toatã gama de
lovituri la cap din kickboxing. Asemenea formate de reguli existau de mult în kickboxing, însã lipsise
întotdeauna geniul unui promotor care sã facã un asemenea turneu popular în ochii fanilor si sã atragã
atentia media. Ishii renuntã la ideea de a denumi stilul cu o rezonantã japonezã, în chip simbolic alegând
initiala "K" de la numeroasele curente internationalizate deja care reuneau grosul practicantilor - kickboxing,
karate, kung fu etc. si creeazã conceptul cã nu stilul martial nici disciplina sportivã ca reguli în sine ci
"marca" (impactul unui logo) sunt esentiale pentru succesul de piatã. Într-adevãr, stim toti cât conteazã
ca pe un produs sã existe denumirea unei firme celebre...
Si succesul a confirmat asteptãrile. Primul turneu K-1 denumit ca atare a avut loc în 1993 si în 1995 el
atrage deja o multime de 10000 de spectatori. În 1995 turneul se internationalizeazã cu prima galã în Elvetia,
unde viitoarea legendã Andy Hug cucereste instantaneu mii de fani. Acest an a marcat si colaborarea cu
Fuji Tv în Japonia, ceea ce a ridicat circuitul de la simplã galã sportivã la scara de mega-promotie.
Stadioanele unde se tin gale K-1 încep sã se umple cu zeci de mii de oameni, cele mai mici devenind
neîncãpãtoare. În 1996, când Hug devine campion al circuitului, K-1 devine joc pe Playstation si star-urile
promotiei devin vedete în Japonia, luptãtorii fiind înconjurati de "bãi" de multime oriunde se duc pe stradã.
În 1997 se vând în prima orã de la deschiderea caselor nu mai putin de 45000 de bilete si K-1 devine practic
la fel de popular în Japonia ca fotbalul în lumea vesticã. 1998 aduce SUA pe scenã si K-1 devine circuit
multicentric, cu gale de calificare si re-calificare precum si turnee "prestige" regionale care atrag ca un
magnet toatã crema "greilor". Desi limitat la divizia open, K-1 se identificã într-o anume mãsurã (stârnind
invidii si proteste ale puristilor sportului) cu întreg universul kickboxing. În 2002, când circuitul greilor era
deja la maturitate, K-1 reia experimentul de a introduce categorii mai usoare (esuat la o primã încercare
în 1994) si apare divizia "Max" (acronim de la "Middleweight Artistic Extreme") unde în mod inteligent a fost
aleasã categoria -70 kg, zonã a eleganþei tehnice si marelui spectacol al vitezei care completeazã de minune
spectacolul duritãþii de la grei. Campionii "Max" sunt instantaneu adoptati de public cu acelasi entuziasm...
Adulat de fani, contestat de cei care sustin cã a sacrificat sportul în favoarea show-ului, sursã de faimã
si îmbogãtire pentru sportivi care altfel ar fi stat în anonimat si, cu toate criticile, incontestabil cel mai puternic
motor mediatic al sportului, K-1 continuã sã fascineze... 

Alexandru AMARFEI

(articol aparut si in Sport Vest - ghid sportiv lunar)